Avortul spontan
Avortul spontan este o pierdere pentru un cuplu care încearcă să aibă un copil şi poate fi asociat cu probleme psihologice semnificative pentru femeie, partenerul ei şi familie. Acesta este de obicei un eveniment izolat şi de cele mai multe ori este urmat de o sarcină reuşită.
Avortul spontan recurent (boala abortivă) se defineşte prin pierderea a trei sau mai multe sarcini consecutive. Chiar şi după trei avorturi spontane consecutive, probabilitatea de reuşită a unei sarcini este de peste 60%. Cele mai multe avorturi spontane au loc în primele 14 săptămâni de sarcină.
Cel mai frecvent simptom este hemoragia vaginală. Cantitatea poate varia de la câteva picături până la sângerări abundente, cu cheaguri. Sângerarea este de obicei urmată de dureri abdominale asemănătoare celor menstruale.
Tipuri de avort spontan
Atunci când hemoragia este redusă, durerea este uşoară, colul uterin nu a început să se dilate şi uterul este normal la palpare pentru dimensiunea şi vârsta sarcinii, se pune diagnosticul de ameninţare de avort. Se recomandă repaus la pat. De obicei durerea şi sângerarea dispar şi sarcina poate continua fără probleme.
Atunci când fătul şi placenta sunt expulzate spontan din uter , vorbim de un avort complet.
Când cea mai mare parte a ţesuturilor a fost eliminată, dar rămân resturi în cavitatea uterină, vorbim de un avort incomplet. Este necesar chiuretajul uterin evacuator, astfel încât să se evite riscul sângerărilor abundente şi infecţiei.
Când embrionul sau fătul moare fără a fi expulzat din uter, vorbim despre o sarcină oprită în evoluţie.
Diagnosticul acestor tipuri de avort se realizează cu ajutorul ecografiei endovaginale , fiind necesară şi determinarea nivelului seric de beta-HCG.
Dacă o femeie cu Rh negativ sângerează în timpul sarcinii, este important să i se administreze o injecţie anti-D pentru a împiedica producerea de anticorpi.
La marea majoritate a femeilor, fertilitatea nu este afectată de un avort sponta